"Omul nu poate inceta sa viseze niciodata. Visul e hrana sufletului, asa cum mancarea e hrana trupului.De multe ori, de-a lungul existentei noastre, ne vedem visele naruite si dorintele frustrate, dar trebuie sa continuam sa visam, altfel sufletul moare (...) Lupta Dreapta este cea in care ne aruncam pentru ca inima ne-o cere. In vremurile eroice, pe vremea cavalerilor ratacitori, erau multe de facut si mult pamant de cucerit. Insa azi lucrurile s-au schimbat mult si Lupta Dreapta s-a mutat de pe campul de batalie in noi insine. Lupta Dreapta se poarta in numele viselor. Cand acestea explodeaza in noi cu toata vigoarea, in tinerete, avem mult curaj, dar inca n-am invatat sa luptam. Dupa multa cazna, invatam sa luptamn, dar atunci nu mai avem acelasi curaj in lupta. De aceea ne intoarcem impotriva noastra si ne luptam cu noi insine, ajungand sa ne fim cel mai mare dusman. Zicem ca visele noastre erau infantile , greu de realizat sau rodul nerecunoasterii realitatii vietii. Ne inabusim visele pentru ca ne este frica sa luptam in Lupta Dreapta .(...) Primul semn ca ne inabusim visele este lipsa de timo. Cei mai ocupati oameni pe care i-am cunoscut in viata mea aveau timp pentru toate.Ce care nu faceau nimic erau tot timpul obositi, nu vorbeau niciodata despre cat de putine aveau de facut si se plangeau mereu ca ziua era prea scurta. De fapt le era frica sa lupte in Lupta Dreapta.Al doilea simptom al mortii viselor noastre este certitudinea. Pentru ca nu dorim sa privim viata ca pe o mare aventura ce urmeaza a fi traita, ne apucam sa pozam in intelepti, drepti si corecti in putinul pe care il cerem de la viata. Privim dincolo de zidurile vietii de zi cu zi si auzim zgomotul lancilor care se rup, simtim mirosul de sudoare si de praf, marile asteptari si privirile insetate de victorie ale razboinicilor. Dar nu vedem niciodata bucuria, imensa Bucurie din sufletul celui care lupta , fiindca pentru el nu conteaza nici Victoria, nici infrangerea, conteaza numai Lupta Dreapta. In sfarsit, al treilea simptom al mortii viselor noastre este Pacea. Viata devine o amiaza de duminica – nu ne cere nimic, nu vrea decat atat cat vrem noi sa dam. Atunci ne consideram mature, lasam deoparte fanteziile copilariei si atingem realizarea personala si profesionala. Ne surprinde cand cineva de varsta noastra spune ca mai vrea una si alta de la viata. Dar in realitate, in adancul inimii, stim ca am renuntat la lupta pentru vis, am renuntat la Lupta Dreapta.. (…) Cand renuntam la visesi ne gasim pacea, avem parte de o scurta perioada de liniste, Dar visele moarte incep sa putrezeask inauntrul nostrum si infesteaza aerul in care traim. Devenim cruzi cu cei care ne inconjoara , si in cele din urma ne indreptam cruzimea chiar impotriva noastra. Apar suferintele si psihozele. Ceea ce voiam sa evitam in lupta –deceptia si infrangerea- devine singurul testament al lasitatii noastre. Iar intr-o buna zi visele moarte si putrezite fac aerul imposibil de respirat si ajungem san e dorim moartea, moartea care san e elibereze de certitudini, de ocupatii, de acea pace groaznica a amiezelor de duminica. “